Dupa cum stiti unii dintre voi , m-am aflat si eu pe lista castigatorior la concursul organizat de BB la bord . M-am situat pe locul al treilea, primind astfel cartea "Lucarna" scrisa de Silvia Beldiman , insa am fost foarte fericita pentru ca draga de Ramona s-a gandit sa ma premieze suplimentar pentru fidelitate si am primit doua carti absolut minunate pentru Karina. In concluzie , m-am bucurat cel mai mult pentru ea, decat pentru mine. Desi stiu ca ii plac cartile cu povesti ( insa nu are rabdare sa-i citesc, dar le rasfoieste singura si imi "citeste "ea) nu am stiut ca va avea o astfel de reactie de bucurie la primirea lor, ceea ce merita sa fie vazut. Dar asta e, pe viitor am sa incerc sa imortalizez clipa. A fost atat de fericita, incat acum plimba cartile prin casa, unde sta ea sunt si cartile.Una din carticele este cu o poveste , respectiv "Povestea puiului de arici" , iar cealalta este cu poezioare pentru copii, respectiv "Rime cu codita", ambele fiind "Cartile Lucia Muntean " foarte frumos ilustrate de Mary Hall.
Fiindca mi-au placut poezioarele, am sa le impartasesc cu voi o data pe saptamana. Acum iata si carticelele cum arata. Au coperta cartonata lucioasa, iar paginile sunt tot din hartie lucioasa de calitate, frumos colorate.
Iti multumesc foarte mult Ramona pentru bucuria facuta, dar in mod special pentru bucuria pe care ai adus-o copilului meu. Cred ca este cel mai minunat sentiment sa-ti vezi copilul fericit. Multumesc.
VA DORESC O ZI MINUNATA !
Fiindca mi-au placut poezioarele, am sa le impartasesc cu voi o data pe saptamana. Acum iata si carticelele cum arata. Au coperta cartonata lucioasa, iar paginile sunt tot din hartie lucioasa de calitate, frumos colorate.
Iti multumesc foarte mult Ramona pentru bucuria facuta, dar in mod special pentru bucuria pe care ai adus-o copilului meu. Cred ca este cel mai minunat sentiment sa-ti vezi copilul fericit. Multumesc.
VA DORESC O ZI MINUNATA !
heyy felicitari.... Rime cu codita pare a fi buna si pt pentru Cristian...sa va bucurati de premiile frumoase
RăspundețiȘtergereFoarte frumos, felicitari! Ma bucur pentru fericirea Karinei, inteleg perfect ce simti :). O zi frumoasa va doresc, printre picaturi ;) (ploua si la voi?)! Pupici.
RăspundețiȘtergere@Multumesc pentru felicitari Laurita,iar poeziile sunt frumoase,ai sa vezi.Pupici la copii(adica si tu esti,hi,hi..).
RăspundețiȘtergere@Anda,multumesc .Sunt niste sentimente extraordinare cand le vezi bucuria.Da,ploua si la noi si trag nadejde ca poate se opreste.Va pupam si noi fete frumoase.
Ma bucur tare mult ca au ajuns carticele la voi si ma bucur enorm pentru ca am reusit sa o surprind placut pe Karina :). Va pup cu drag pe amandoua.
RăspundețiȘtergereSaru'mana Ramo,au ajuns de ieri,insa n-am reusit sa le si postez.Imi place la iubita mea ca stie sa se bucure,sa se exteriorizeze si sper sa ramana asa,caci mi-e drag de n-am cuvinte.Va pupam si noi pe voi cu acelasi mare drag.
RăspundețiȘtergereFelicitari! Cartile sunt mereu bine venite. De la mic la mare avem ce invata din ele. "Rime cu codita" mi-ar placea si mie. Cred ca am sa o caut prin librarii.
RăspundețiȘtergereBea Felicitari!Minunate cartile sa va bucurati de ele.Un cadou frumos. Dumnezeu sa va ajute!
RăspundețiȘtergere@Multumesc Amy si asa e cum spui.Mie mi-au placut poezioarele,de asta am si decis ca voi scrie cate una pe saptamana.Sper sa o gasesti.Te pup.
RăspundețiȘtergere@Corina draga,iti multumim si chiar ne bucuram de ele.Dumnezeu sa ne ajute pe toti si va pupam cu drag.
Felicitari inca o data si lectura placuta, si tie, si Karinei! Pupam fetele!
RăspundețiȘtergerefelicitari dragelor!si multe ore de lectura placuta va dorim ;)!pup!
RăspundețiȘtergereCristina si Dana,multumesc si va invit sa lecturati cu noi.Pupici multi.
RăspundețiȘtergereStiu si eu cartile Luciei Muntean, din auzite, am site-ul ei bookmarkuit de o vesnicie dar n-am reusit sa comand niciuna. O sa imi fac curaj zilele astea pentru ca am auzit numai lucruri bune despre ele.
RăspundețiȘtergerePoeziile pe care am reusit sa le citesc sunt si pe sufletul tau,cu siguranta( mi-am insusit critica atunci).Sincer,nu stiam de Lucia Muntean,dar pot spune ca imi place.Curaj.
RăspundețiȘtergereFelicitari Bea! Eu astept cu nerabdare poezioarele :)
RăspundețiȘtergereMultumesc Deea si stai aproape.Pupici.
RăspundețiȘtergereFelicitări Beea, am să-i cumpăr şi eu prinţesei cărticelele acelea când vom ajunge acasă . Pupici :)
RăspundețiȘtergereMultumesc mult Adriana.Cartile sunt tare faine,chiar merita,mai ales printesica ta.Va pup cu drag.
RăspundețiȘtergere