Franturi din viata

                  Astazi incerc sa raspund la provocarea Loredanei ,desi eu nu am o poveste de viata deosebita,plina de incercari asa cum a fost pentru alte persoane.Pot spune ca am fost o rasfatata a sortii,chiar daca provin dintr-o familie modesta si am simtit lipsa bunicilor,pe care nu i-am cunoscut in totalitate,deoarece bunicul din partea mamei a plecat in SUA in timpul razboiului unde s-a recasatorit si nu a pastrat legatura cu copiii care i-a avut in tara.Bunica din partea mamei nu m-a iubit ,iar din partea tatei l-am vazut doar pe bunicul si atat,bunica decedata.In rest nu ma pot vaita,am avut dragoste din partea parintilor si restul pana la urma nu mai conta.
Intre 1-3 ani probabil am facut ce fac mai toti copiii,dar pot spune cu certitudine ca eram cuminte pentru ca vecina de balcon s-a mirat cand a vazut hainute de bebe la uscat,nu stia ca mama are inca un copil(mai am o sora si un frate cu diferenta de 18 ani intre noi,am fost "decretel"pe vremea aceea)
Pe la 3  am simtit cutremurul,imi aduc aminte ca ma jucam cu o verisoara pe jos,aveam cuburi puzzel cu scufita rosie si stiu ca mama m-a luat in brate speriata,dupa care am coborat afara.
4 ani: am capatat o aprindere la plamani(cred ca de la camin s-a tras)cu care mama s-a lupta si mi-a marturisit mai tarziu ca  i-a fost teama sa nu ma piarda,asa grav ar fi fost.Eu stiu ca aveam funduletul sita de la atatea injectii pe care nu le mai simteam ,iar cand am terminat tratamentul am invatat sa merg a doua oara.Acest lucru a coincis cu intoarcerea sorei mele dintr-o excursie in Ungaria de unde mi-a adus multe dulciuri si guma mentolata pe care o dadeam mamei s-o mestece ea intai, sa-i mai i-a din mentol.Imi aduc aminte parca acum a fost si ce bucuroasa eram de toate cele primite.Sa nu mai spun ca ma plictiseam si trebuia mama sa ma care peste tot si nu puteam manca orice de la bubite pe limba.Cred ca tare greu i-a fost mamei in perioada aceea.
Pana la 14 ani nimic interesant,cand am plecat in tabara la Marea cea Neagra si am vazut pentru prima data Marea.A fost super pentru mine,mai ales ca nu am fost niciodata despartita de mama,dar si greu in acelasi timp.
La 16 ani am plecat pentru prima dat afara din tara si am fost in Suedia unde locuieste fratele meu.Dupa aceasta vacanta am spus ca cine nu are norocul sa vada si alte tari ,moare....nestiutor.Este diferenta de la cer la pamant,ce este dincolo de granite cu ce este la noi.Am vizitat si Kalmar-ul fosta capitala a Suediei,a fost nemaipomenit,n-am cuvinte.
Nimic deosebit pana la 19 ani,cand am facut un colegiu(nu l-am construit eu,hi,hi si nu ca ar fi ceva deosebit) de 3 ani,o alta perioada frumoasa de care imi aduc aminte cu mare drag.Dupa absolvire am profesat,deci nimic interesant intre timp.
28 ani mi-a adus in cale pe cel care mi-a devenit sot la 29 ani.Parte trista pentru mine a fost ca in ziua in care trebuia sa aive loc nunta,a avut loc inmormantarea tatalui meu care fusese bolnav iar noi nu am stiut cat de grav,deoarece nici un medic nu s-a invrednicit sa spuna,desi el era grijuliu cu sanatatea.Dar asa a fost sa fie.
Restul anilor au decurs frumos,doar ca nu reuseam sa avem un bebe.Nu m-am cautat la doctori,nu am facut tratamente, pentru ca n-am vrut sa devina o obsesie. Am vrut sa infiem un copil.Am facut cursuri si tot ce trebuie,insa n-am reusit,dar intre timp am ramas insarcinata.Am vrut sa mergem in continuare cu adoptia ,dar nu ne-au aratat decat copii cu foarte mari probleme de sanatate, care stiau si ei ca nu vor fi luati.Copii erau,dar nu aveam noi relatiile necesare si am esuat,pentru ca ei aflasera ca sunt insarcinata.Poate din nou  asa a fost sa fie...
Asadar la 35 ani am reusit sa o am pe draga mea fetita,care credeam ca va fi baiat.Cand am fost la ecografie,mandra mea a miscat asa mult, incat asa parea sa fie:baiat .A fost cea mai mare bucurie si este,iar daca as mai face un copil(nu mai fac)tot FATA mi-as dori.
       Sper ca nu v-am plictisit cu mica-mare poveste,care nu este extraordinara,dar este povestea mea.
Predau stafeta la: Deea si Luminita  pentru ca si-au facut incalzirea si si-au intrat in mana.Va pup cu mare,mare drag.As mai fi dat la cateva fete dragi mie:Oana,Ramona,Gabi si nu numai ele,ar fi lunga lista,dar le iert de data asta,le las pe fete sa predea stafeta mai departe.
                                                  O zi minunata tuturor!

Comentarii

  1. Foarte frumoasa povestea ...pana acum, sanatate, putere si rabdare, sa ne auzim tot asa peste ani si ani. pupi

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Alinutza si sper din tot sufletul sa fie cum spui si la mine dar si la restul lumii.Pupici multi.

    RăspundețiȘtergere
  3. :) Tare frumoasa poveste traiesti... pentru ca stiu ca partea cea mai frumoasa si mai interesanta a inceput o data cu venirea pe lume a Karinei.. ;)

    si in alta ordine de idei, frumoasa haina de sarbatoare a blogului tau!

    RăspundețiȘtergere
  4. Gabi,chiar asa si este,restul e.....trecut,iar ce-i mai bun, acum se consuma.
    Multumesc pentru observatie,dar mai am "o haina" de pus ca vine frigul,hi,hi.Va pup dulce.

    RăspundețiȘtergere
  5. Bea,intrasem si ieri sa citesc postarea ta,dar n-am mai reusit s-o termin.
    Imi pare rau pentru tatal tau,n-am stiut de necazul asta.Din nefericire,pentru fiecare din noi,mai devreme sau mai tarziu,vine momentul sa ne luam adio de la parintii nostri dragi.
    Povestea ta de viata are o continuare frumoasa,asa sa ramana pana la final.
    Va pup cu drag,va doresc o zi frumoasa si un sfarsit de sapt. asa cum il doriti!

    RăspundețiȘtergere
  6. M-am cam lungit,asa e!Din pacate trebuie sa trecem si prin asa ceva, mai devreme sau mai tarziu,dar oricum ar fi este foarte dureros,mai ales cand traiesti alaturi de ei zi de zi,ca mine.Sper din tot sufletul asa sa fie,frumos pana la final,ceea ce va doresc si voua.
    Sfarsitul de sapt.pare sa fie unul ploios.Pupam cu mare drag familia.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce frumoooos, cum a venit Karina pe lume. Asa a vrut Dumnezeu Bea! Eu am vazut multe cazuri de parinti care au infiat un copil si la putin timp au avut si un copil al lor. Preiau cu drag stafeta dar o aman putin daca nu te superi :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Deea,asa am zis si eu,iar de cazuri din astea am auzit si vazut multe.Stafeta o duci mai departe cand doresti,pentru ca trebuie si un pic de dispozitie pentru ea,deci nu-i nici o problema,nu pot sa ma supar.Ce-i aia suparare?Pupici multi.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ai scris frumos, draga mea Bea...mi-a facut placere sa citesc aceste randuri despre tine...
    Ma bucur din suflet pentru viata frumoasa pe care o ai acum...iti doresc sa-ti fie bine mereu si sa te bucuri de familia ta...mai ales de mica minune Karina...
    Te pup, te imbratisez!
    Multumesc pentru leapsa, o preiau, dar nu chiar acum, ca am niste zile mai aiurea...dar nu voi uita de ea.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ei,nu prea pentru ca nu am talente artistice.Oricum iti multumesc,iar voua va doresc ce-mi doresc si mie.Va pupam si noi cu mult drag si stai linistita ca nu-i nici o problema,ai timp berechet.Pupici.

    RăspundețiȘtergere
  11. Bea cum de nu am vazut pana acum ca se pot trimite comentarii la aceasta casuta?
    Vai de capul meu stau si ma gandesc ca am avut de multe ori intentia sa -ti las un coment si nu aveam unde!!!!!Asta e chiar prea de tot!!!
    Oi fi eu atat de zapacita?

    RăspundețiȘtergere
  12. Corina ,stai mami linistita ca au patit si altii la fel.Se mai intampla,asta nu inseamna ca esti cum ai zis.Ma bucur ca ti-ai dat seama,asta conteaza.Te astept cu drag si altadata si sper ca ai vazut al doilea mesaj de la mine.Pupici multi.

    RăspundețiȘtergere
  13. Bea mersi mult am primit meilul sper sa-mi fac timp zilele acestea si sa sun.:)
    Te pup si eu !

    RăspundețiȘtergere
  14. Ma bucur ca ti-ai deschis sufletul catre noi. E mare lucru sa gasesti puterea in tine sa trezesti atatea amintiri. Ai o viata frumoasa si un sufletel mic si drag care o incununeaza. Te pup cu drag si iti multumim pentru poveste.

    RăspundețiȘtergere
  15. Ramona,eu in general sunt o fire deschisa,iar amintirile in principiu sunt frumoase,deci ma gandesc cu drag la ele.Viata perfecta nu cred ca exista,asa ca....viata este frumoasa si merita traita chiar si cu rele,mai ales cu bune.Te pup si eu cu mare drag si-ti multumesc ca ai avut rabdare sa citesti.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Comentariul sa fie precum sufletul !